De ce Zona gri? Am să răspund mai întâi printr-o întrebare: la ce anume v-aţi gândit când aţi citit titlul? Bănuiesc că măcar unii dintre voi v-aţi gândit la România. Aceasta este Zona Gri care inspiră acest blog. Mă gândisem la altele, mai mult sau mai puţin uzitate, Românika – e des folosit, ironic, dacă nu batjocoritor, are deja cineva blog cu numele ăsta şi în plus, mi se pare un cuvânt enervant -, zona crepusculară – prea pretenţios -, bere şi mititei – prea banal -, haisăbem – nu ştiam cum să pun ă-ul în numele blogului şi nici nu prea beau, palinca – tot în registrul ăsta etc. Pe scurt, mă gândeam la un cuvânt sau la o expresie care să reprezinte cumva România. M-am oprit la expresia asta pentru că am spus-o de multe ori atunci când am fost supărat, enervat, jignit, obosit, umilit de un fenomen anume petrecut pe plaiurile mioritice sau de starea lucrurilor în general. Pentru mine, România este – încă? – o zonă gri, o lume ceţoasă, aberantă, nedreaptă, dominată de un rău care nu ştiu de unde a venit şi când se va termina. Să nu înţelegeţi prin asta că e o lume pentru care am numai ură. Nu, altfel nu aş fi aici, pe blogul ăsta şi în ţara asta. Dar nici să nu înţelegeţi cumva că o iubesc. Am pentru ea sentimente amestecate, aşa cum bănuiesc că au mulţi dintre voi. Dar păstrez un vag, foarte vag optimism că lucrurile vor fi odată aşa cum aş vrea eu. Şi mă gândesc la un echilibru între rău şi bine, atât. Atunci zona gri ar deveni pe jumătate albă.
