Pe la bloc

Prin blocul meu s-au tot schimbat locatarii in ultimii ani. Nici nu-i cunosc pe mulţi dintre ei, iar încercările mele  de  a repara aces neajuns s-au lovit de nepăsarea sau de nesimţirea  unora dintre ei.  E foarte  jenant că  nici unul dintre noii locatari nu catadicseşte să salute. Mă întâlnesc cu ei şi îi observ holbându-se la mine în timp ce se apropie. Faptul că se întâlnesc cu cineva e clar că îi deranjează, bănuiesc că ar dori să fie singuri pe aici. În general îi salut, indiferent de vârsta lor şi de felul în care mă privesc. Unii îmi răspund cu nişte sunete abia pronunţate, din care nu pot să refac vreun cuvânt clar, alţii îşi continuă mersul fără nici un răspuns. Am ajuns să mă întreb dacă nu cumva mă comport eu ciudat. E bine să se salute oamenii între ei pe scara blocului sau e doar o aberaţie inexplicabil apărută în mintea mea? Bineînţeles că din când în când am câte o tresărire de orgoliu rănit, din cauză că sunt nevoit întotdeauna să fac eu primul pas şi nici măcar asta nu îi mulţumeşte, dar data viitoare când mă întâlnesc cu ei îmi calc pe inimă şi îi salut din nou, deşi lipsa lor de reacţie mă jigneşte. Cum e bine oare să te comporţi în blocurile din Zona Gri? Se pare că mai am multe de învăţat în privinţa asta.

Trăim într-o ţară? Care ţară?!

Ce mai zice Patapievici : “Traim intr-o tara in care daca tragi mata de coada e mai probabil datorita cinstei, decat din cauza prostiei; in care daca pierzi un proces e mai probabil sa nu fi avut bani, decat sa fi fost vinovat; in care daca nu poti rezolva o problema e mai probabil ca n-ai stiut pe cine sa mituiesti, decat ca n-ai fost in regula cu hartiile; in care daca nu-ti merg afacerile e mai probabil sa nu fi stiut cui trebuie sa dai spaga, decat sa fi fost incapabil; o tara in care daca o afacere merge e mai degraba pentru ca cineva de sus a gasit o cale de a stoarce ceva bani din ea, decat pentru ca legile pietei functioneaza; o tara in care nici un om simplu nu castiga, daca un grangure nu profita; in care nimic bun nu se face pentru public, daca nu se realizeaza si un profit necinstit pentru sforarii din culise.”

Trăim într-o ţară în care cine e bun e prost şi cine nu e violent şi agresiv încasează, în care cine munceşte nu câştigă şi cei care ar trebui să dea exemplul bun sunt nişte infractori, în care nu ştim niciodată ce se întâmplă cu exactitate şi mai ales în favoarea cui, în care veştile bune nu mai pot fi crezute decât de bolnavii mintali, în care politica e o cacealma şi toate celelalte domenii îi sunt aservite, în care cetăţenilor le e ruşine cu conaţionalii lor, în care disperarea e cuvântul de ordine, în care oamenii se gândesc în fiecare zi că ar fi bine să fugă cât mai pot şi pe unde vor putea, în care pe Remeş, pe Mureşan şi pe toţi şpăgarii şi mâncătorii de caltaboşi îi doare în cot de toţi ceilalţi.

Pe scurt: trăim în Zona Gri.

Big Macul şi Decalogul

Citeam într-un ziar că americanii ştiu mai multe despre Big Mac decât despre Decalog (de ce le-oi fi scris pe amândouă cu majuscule?), ceea ce ar proba un dezavantaj clar al americanilor faţă de alte popoare. Din ce punct de vedere? Creştin, evident. Nu îmi amintesc cu plăcere de lunile în care mi s-a întâmplat să lucrez într-un McDonalds şi să cunosc în profunzime big macul, compoziţia şi filosofia lui, dar cât de avantajat e un popor în care ortodoxismul radical ne face pe cei mai multi dintre noi sa cunoastem Decalogul? Înseamnă aceasta că îl şi recunoaştem şi că îl aplicăm în viaţa de zi cu zi? Cred că nu. În schimb big macul are o semnificaţie ce se aplică zilnic, aceea de masă rapidă, care să te ajute să revii cât mai repede la lucru. Big macul e înrudit cu pragmatismul american despre care s-a tot vorbit. De-asta a fost creat. El înseamnă rapiditate şi prin asta, de cele mai multe ori, înseamnă eficienţă. Înseamnă interes imediat. Şi mai ţine şi de foame. Dar decalogul?

GOOOOL - GOIAAAN!!

După meciul ăsta parcă îţi mai vine inima la loc şi mai uiţi de ratarea unor calificări. Goian a făcut iarăşi un meci mare şi mi se pare tot mai mult un atacant de meserie. E impresionant că avem mai mulţi jucători capabili să evolueze foarte bine pe mai multe posturi - Chivu a jucat azi mijlocaş, iar Mutu a făcut faza de apărare excelent. Păcat de cartonaşele galbene luate pe final, dar e bine că urmează un meci mai uşor. Acum mai am un singur dor fotbalistic: să-i batem neapărat pe bulgari la ei acasă, ca să le scoatem odată fumurile cu care au venit la meciul de la noi. Calificarea ar avea un plus de stil aşa.

România sau Olanda?

Ţinând cont că am obţinut un egal la ei, suntem optimişti. Atâţia oameni s-au lăudat cu egalul ăla ca şi cum ar fi fost o victorie. La urma urmei, nici nu e chiar aşa de rău. Dar văzând amicalul cu Germania, prestaţia de doi bani a echipelor de club in Europa şi auzind de forma slabă a unor jucători, parcă mă încearcă un dram de pesimism. Dar îi ofer încă o dată fotbalului şansa de a mă fascina, e una din puţinele posibilităţi de a uita măcar pentru o seară de alte poveşti mai triste. Fotbalul ne-a mai scos de câteva ori din zona gri, chiar dacă numai pentru scurt timp, aşa că în seara asta merg iarăşi pe mâna lui Chivu şi compania. Hai România!